Un "du-te-vino" fara sfarsit...

  Se desprind picuri albastre, de zare
O inima ducand pe umeri, ea-i mereu in cautare
Arde peste ganduri, vreascurile ramasite
Ale unei promisiuni candva simpla,ce-a izvorat din dorinte

Ce-o fi fost in timpul care ne-a pierdut de-aproape!?
De ce-am sorbit cupa fericirii desarte!?
Peste umbrele astea, sa mai poata soarele lumina...
Prea plinul marii lacrimilor mele, privirea ta n-ar ineca

Te tarasti, cand ai fugi sa nu mai vezi, sa nu doara
Cele cu totul inauntru, nu-ti fac viata usoara...
Le-ai strange condamnate, dar cine sa le-arunce!?
Cu ele, mai razi... fara de ele, ai plange!

Fluturi de soare...

  Pe cerul meu zboara fluturi de soare...
Oare ei saruta florile pamantului!?
Intr-o imbratisare ce taie a miresmei rasuflare,
Cand pe aripi usor se lasa,
Luati la dans, sa-i coboare mangaierea vantului
Intrecandu-se a-i spune: oh, cat esti de frumoasa!

Pe visele diminetii, adorm cantece trimise in departare...
Intr-un glas nestapanit, menit sa strabata
Neintelesele cuvinte, ce se-aud ca soapte ale iubirii;
Cand la urechea muzei ar pandi, neadorate,
Prinde-le in bratul de catifea, sa lege mainile firii
Caci acolo e viata daruita, oglindita in privirea-ti, ca soarta

Pe spusele valuri, ce-ti vorbesc leganate,
Te confunda cu marea, pe stanci te aseaza
Si du-ti ochii in ploaie, pe ganduri calm pictate;
La marginea promisei fericiri, unde se inalta castele,
De le rogi, vor aparea ca o vraja, acoperindu-te
Tu speranta mireasa... hai, zambeste-i inimii mele

Si pe cerul tau zboara fluturi de soare, vezi!?
N-ai stiut sa-i suflii de pe al tau obraz cand buzele-ti cautau,
Si ai ridicat privirea din somnul in care te-a regasit marea;
Dar nu te mai simti acolo, pe stancile imbrancite de valuri,
Iar la mal, te asteapta castele ce nu le-ai daramat...

Daca te-ai pierde in intuneric, te luminez eu,
Caci stralucesc de razele cu care mi-ai sarutat floarea...
Fiind aripa ta, cu lacrimi vii te impodobesc, curcubeu
Tandru ca spinii, dulce ca sarea...

In umbra a ce-am ales...

 Am ales...
cu inima, ce nu a vrut mintea
caci nu i-a spus nici sufletul
sau sa-i arate viata
inainte de a fi tarziu...

Cand am privit...
cu aceiasi ochi
o altfel de lume
unde vedeam pe cineva
nu era nimeni

Stiu azi..
cum, poate
lipsit de culoare
era macar umbra

umbra unei fericiri ratate
a unei lumini nedesprinse de intuneric
in mintea unui om privind in gol...
EU!

Caut pe cer o stea... de fapt, vreau sa fiu ea!

  Privesc cerul instelat
Vai, ma simt minunat
Admir si clarul de luna
Dar stelele-au ceva sa mi spuna

Nu le nteleg, ca-s surdo-mute
Dar totusi ce mi transmit aceste puncte?
Ca singure-s doar luminite
Impreuna coronite?

Se-ntrec intr-un dans, ce ascunde
De-a mea curiozitate, cuvinte
N-as starui sa stiu secrete
Dar sufletu-mi, vrea sa le-ntrebe

-De ce voi zane, ardeti
Cu voie a mea dorinta
Cand priceput, atrageti
Nevoia de stiinta

Din mainile mai simplei
Pierzanii in intuneric
Pun capat umilintei
Spre-a va urma in feeric

Doar de mi-ati da lumina
Cat din voi o frantura
Si-n noaptea ce-a sa vina
Sa-mi aflu loc, sub luna

N-as zabori o clipa
Cand suntem impreuna
Sa cer o-mbratisare
In semn de noapte buna

Si de cum ma trezesc in zori
As pandi ntreaga zi
Sa privesc iar pe sub nori
Cum stele mi-ar zambi!

Cu participarea lui Andrei Dancau!

blogger

Stau... tu, nu mai sta!

  Tacerea mea...
sta ca un vulcan gata sa erupa, navalind puhoaie de cuvinte peste tacerea ta

Ochii mei...
stau sa straluceasca precum o vapaie reaprinsa, gata a inalta focul acela mistuitor de inimi si in privirea ta

Patul meu...
asteapta ca un leagan in bataia vantului, gata a te avanta pe balansul tremurului inimii mele

Visul meu...
sta ca un somn framantat, intorcandu-ma si purtandu-ma iar pe brate, mai departe....gata a ma cufunda mai mult in lumea ta

Diminetile mele...
stau ca o lumina stinsa, gata a-si trimite soarele sa rasara in raze dulci, pe chipul tau bland

Buzele mele...
stau ca o briosa aburinda in fata alor tale, gata sa le sarute, infruptandu-se lacom si infometat

Telefonul meu...
sta ca un ceas desteptator, gata a declansa alarma care sa sune in capul tau trezindu-ti gandurile, punandu-te sa le raspunzi alor mele

Viata mea...
sta ca o poarta mereu deschisa, gata a se inchide in urma pasilor tai calcandu-i pragul... zavorand iubirea noastra ca pe o nestemata care se cere ingrijita, aparata in doi!

Totul, ca nimic pentru tine!?

  Sa fi fost surasul de dupa cuvintele... n-as mai fi azi in zambet, pe buzele tale?

Sa fi fost imaginea intotdeauna in mintea ta... n-as mai fi azi prezenta in gandul tau, macar o clipa?

Sa fi fost scumpul tau ingeras intr-o povestioara aparte... n-as mai fi azi personajul feminin din cartea vietii tale?

Sa fi fost micutul dulce dar incapatanat, care tare merita o bataita cum tu stii a da... dand totul la o parte, n-as mai fi azi si acum dorita in bratele-ti?

Caci fiind... am ramas si sunt.

Sunt lacrima in ploaia ce-ti cade la fereastra, in linistea ce te adoarme;

Sunt raza in soarele care iti lumineaza dimineata, trezind un morocanos.

Sunt un punct in fata ochilor uriasului, avand acum o prea mare zare a privi... deci,  nu se mai uita in jos...

Cu voia mea... fara voia ta, spre negarea lumii si sfidarea ratiunii, sunt totul... ca nimic pentru tine!?

Viata, viata...

  E o poarta ce nu se deschide
E un viitor care promite
E un sentiment ce nu ma minte
E o soarta ce nu se dezminte
E o sansa care se resimte

E un trecut ce ma-nfioara
E o rana ce o sa tot doara
E un vis ce nu o sa moara
E o asteptare-n orice seara

E un chip vazut in intuneric
E un gand tacut, plin de feeric
E un glas mut ce nu-mi spune nimic
E o fiinta, nu stiu cum sa-i zic

E un vis trezit la realitate
E un dor nebun in orice noapte
E un gand purtat intamplator
E un cosmar tulburator

E un strigat jalnic de durere
E un raspuns, plin de tacere
E un rost, si totusi, rostul cui
E un destin, al nimanui

E un pas mereu facut prea mare
E un drum si-o prea stramta carare
E un zid de spini ce-nsangereaza
E un trup captiv, de rani si groaza

E o viata grea, in asteptare
E o lupta pe pamant, si mare
E un Dumnezeu, acolo sus
E un soare tot mereu apus

E un inger ce pe umar porti
E o amintire a celor morti
E o lume rea, de fiinte-avare
E un popor ce minte n-are

E un ras sinistru-al celor mari
E o supravietuire-a celor tari
E un joc purtat pe seama ta
E o tradare, a altcuiva

E o iarba verde, mult dorita
E o inima, de ea oprita
E un fum ce-neaca totu-n tine
E o alegere-ntre rau sau bine

E un legamant ce nu-ti convine
E o casa-n care nu ti-e bine
E un "nou" ce ti se-arata-n cale
E o decizie, a vietii tale

E un loc, gata sa te primeasca
E o mana ce-ar vrea sa te creasca
E un impuls ce il astepti
E o parere ce n-accepti

E o manie ce descarci
E o mandrie, ce sa-i faci
E o gura sloboda, gresind
E o vorba rara, irosind

E un inteles, de ea umbrit
E un adevar, mereu pitit
E o trista si grea inselare
E un orgoliu mult prea mare

E un ochi ce nu vede nimic
E un chip de lacrimi ravasit
E un om, eu... vesnic in schimbare
E o viata, care sens nu are

E un univers ce il cuprinzi
E o lupta-n care nu invingi
E o constiinta ce respingi
E o fericire ce n-atingi!