Natang...

   Dormea un somn zbuciumat
si tresarea ca prin vis,
de visul necuprins 
ce inima i-a aprins
Pe patul intins, hainele aruncate,
 totul ramanea desprins
de trupul invins, 
doar glasul unui om nevazut i-a mai vorbit ca soptit,
 in intelesuri blestemate

Era inca noapte, intins pe spate, fuma o tigara 
sa cobori pe-o scara 
se gandea ca nu e rau, dar se-mpiedica mereu 
Si cu capul greu, cadea 
de cate ori s-a gandit sa repare scara, sau macar lumina 
si totusi astea-l alinau 
Simtea ca arata mai bine pe lumina, 
oricum, se stie... totul in jur il deprima 

Se apleca, ameteala sa-i treaca... 
de cate ori jurase ca de fumat sa se lase
In fumul gros se aratau stafii 
ale unei minti gandind prostii...  
Un vis era mai potrivit, 
dar nici in vis nu l-a regasit...
cum drumul era inchis, 
el din nou pe scara se lasat intins 

Cu fiecare rotocol de fum 
isi facea creierul scrum,
Cu fiecare cerculet, 
se risipea in aer un gand razlet 
Avea nevoie de liniste, nu afara, ci-n cuvinte
cuvinte, neintelese acele cuvinte,
cine sa-i aduca aminte
Viata le simte cand omul incet le cuprinde,
fara de-a le adauga simtaminte

Cuvintele nu se scriu, se simt
aici a fost greseala,
A renuntat la foi, ca sa le scrie in gand, 
nu-i lucru sfant pe acest pamant 
sa nu fi trecut printru-un gand, 
si in acelasi timp, sarut natang,
care sa nu fi trecut printr-un gand. 
In tot e numai ganduri si in ganduri sunt toate, 
dar cine oare le socoate?

Parte-n parte, dulcea libertate... 
vointa fara fapte nu avea sa-i arate
cum doar din cuvinte sa se poarte
Leganat s-au dus,
in bataia vantului plecand
Sa le-ntoarca-n minte i-ar trebui ganduri nu poveri
dar acelasi azi, e ca ieri... 
si-n viata nu-i potrivit sa-ti doresti altceva decat ceri!