A ajuns pe ultima suta de metrii la trenul de Bucuresti. Era asa zapacita incat dupa ce plati la casa, uita sa-si ia biletul. Noroc ca au strigat dupa ea... astfel iat-o la loc sigur stiind ca n-are sa intarzie la interviu. Era o fata de la tara, simpla ar spune cei care nu o cunosteau, dar mult prea complexa si sofisticata in viziunea celor care urmarind-o indeaproape, se indragosteau de farmecul ei atentand la a-i cuceri inima.Cu toate astea nu era vreo frumusete rapitoare, as spune chiar mioapa si avand o dantura deloc de care sa fie mandra, ambele urmarind-o de mica intrucat era nevoita sa stea mereu in prima banca pentru a vedea la tabla, si sa rada mai putin chiar pana la a nu deschide gura deloc, in speranta de a-si mai ascunde complexul.
N-a fost chip sa o convinga cineva sa-si faca ochelari la timp, si asa ajunse ea la varsta de 22 de ani in primul cabinet oftalmologic, unde dioptriile ei de -5 socara pe acea doamna doctor atat de tare incat ii scapa uimirea ”si cum de mai vezi?”.Asta a facut ca ea sa trebuiasca a purta pentru inceput, gradat. De la cat puteau suporta ochii ei pentru prima data niste lentile de o oarecare dioptrie, pana la acea masura grozava, nici mai mult nici mai putin temuta ”fund de borcan”... sentinta fiind ca pentru toata viata! Dar nu s-a conformat!
Nu lucra si nici nu ar fi fost in stare la problemele ei sa se poata incadra oriunde gasea, facand orice s-ar fi putut. Noroc ca pasiunile din viata ei erau adevarate talente, astfel cauta sa reuseasca a prinde o colaborare pe plan muzical, ridicandu-se prin compozitii proprii si o sensibilitate fara margini in ceea ce glasul ei interpreta. Nu se simtise in viata ei puternica, ambitioasa sau destul de curajoasa si totusi isi lua inima in dinti sa incerce a 4-a oara. Pentru toate incercarile de dinainte de aceasta a existat o poveste, de unele i-ar fi rusine sa aminteasca... nu pentru ca ar fi facut ea ceva, ci fiindca nefiind obisnuita cu barbati in viata ei, au jenat-o peste masura avansurile si propunerile acestora, evident incluse in pretul succesului.
Cu un an in urma a dat din greseala peste un site de anunturi unde si-a creat unul, gratis... si atunci a fost momentul sa se remarce ca solista, telefoanele sunand inca din a doua zi. A avut grija intotdeauna sa fie informata cu privire la cel de la capatul firului, astfel da curs numai interviurilor insotite de limbaj adecvat si nume cu rezonanta. De ce nu a reusit, asta tine de asteptarile fiecaruia si pregatirea de care ea nu dadu dovada... de ce ar fi azi cu totul altfel, nu o stia nimeni, dar o spera ea.
Alo, .... ? Da! Cu cine vorbesc?... Va sunam din partea casei de discuri Roton Music... la inceput nu stia daca sa o ia ca pe o gluma, acel sentiment de ireal o facu sa ezite nestiind daca sa apostrofeze persoana priving gluma ce i se facea... dar nu era o gluma... si uite-o "pe cai mari" deja fiind aleasa pentru casting si probe in studio. Ce o sa cant, isi zicea!? Nobody, Tu nu stii... avea melodii bunicele desi neslefuite, poate ca originalitatea ii va aduce un plus si o va ridica. A inceput sa compuna pe neasteptate, pe cand ii veneau in minte texte si linii melodice... cu ani in urma, dar nu gandea sa ia in serios si ca o sa-si doreasca performanta mai tarziu. Dar, in viata cauti cu totul altceva decat gasesti... astfel se vazu fortata de imprejurari, sa se reorinteze... cum terminase o facultate de filosofie si jurnalism dar nu se putu angaja curand in domeniul ei.
De mica cochetase cu muzica populara, mai mult obligata de parinti intrucat ei nu-i placea decat cea usoara... insa dupa moartea tatalui cand bunica din partea mamei s-a mutat la ei, televizorul ruland pe etno tv, una cate una melodiile incepura sa-i gadile urechea, sa-i placa si sa le cante. Acum, la 25 de ani nu se putea lauda decat cu inceperea reealizarii visului. Urma o scoala de canto de 3 luni si avea cateva inregistrari dar mediocre, de la inceputuri( 1-2 ani). Era poate ceva, sau mai nimic, insa pentru ea destul de clar ca asta voia sa faca de acum. O simtea din incurajarile prietenilor, sustinerea profesoarei ce inadins dori sa lucreze cu ea auzind-o intamplator cum canta, o spuneau ropote de aplauze din timpul spectacolelor la care mergea si rugamintile copiilor alaturi de care in weekend se intalnea la curs: " sa cante strani amori, sa mai cante fata aia je t'aime"... In ciuda temerii in fata oamenilor, a varstei care spune ca ai inceput tarziu... cum nu ti-ar umple inima si nu te-ar face pe tine insuti sa te iubesti si ajuti pentru ca esti cine esti si cum esti, dar ai multe de oferit!?
Vreme buna. Se descurca cu adresa si ajunse la timp. Asteptarea lua sfarsit dupa jumatate de ora. Fu invitata la o discutie, inca nu stia ce are sa raspunda(de parca avea cum sa stie ce va fi intrebata). Nu dorea sa exagereze, sa minta ori sa impresioneze. Daca va fi sa fie, va fi... isi zicea ea mereu! Canta cu totul altceva decat gandise, manata de dragostea ce inca i-o purta unui tanar deosebit in viata ei, melodia anume inspirata de el "blue eyes"... si transmise atat cat trebui pentru a se face remarcata intre ceilalti concurenti. Nu putea face un alt drum pentru raspuns, si puncta aceasta reusind sa il primeasca pe loc: da! Picioarele ii tremurau la aflarea vestii, in mintea ei se derulau imagini din viitor, pe scena, cantandu-si melodiile pe care i le-ar dedica lui... oare are sa apara la vreunul din concertele ei, pe neasteptate si ca sa o imbratiseze macar, sa ii spuna ca stie ce dragoste ii poarta si nu o va mai lasa fara de a lui!?... Vise!
Muzica era parte din ea si viata din ea, dar nu totul... dragostea avea mereu ultimul cuvant! Dintr-o clipa in alta se simti nefericita pentru a-si implini ceea ce nazuia mai prejos. Continuand sa creeze, o va face vulnerabila si tematoare cum el sigur va auzi si poate va dispretui romantismul ei patetic dus la extrem.
Off, care aripa franta se mai ridica de la pamant cu vise ce nu zboara!? Oricine i-ar fi spus ca va veni altul mai bun, nu o cunostea pe ea si nici pe el, acela.
Azi... sta la fereastra, langa laptop si lucreaza versurile pieselor de pe primul ei cd... cu o bucurie pe jumatate, entuziasmata pe jumatate, fiind incompleta fara a ei jumatate... Ii vorbeste, isi vorbesc des la telefon sau pe internet, dar cu reticenta, pastrand o prietenie care mai mult o doare... "nu va fi nimic, nici acum nici pe viitor"... asta i-a spus raspicat si tare i-a intrat in cap, dar nu si in inima. O mai alinta, in jocuri de cuvinte si mai ales cand isi spun somn usor, la culcare... ea nu are voie sa interpreteze, doar sa se bucure de farama aceasta care poate insemna ca nu-i e indiferenta, sa tina la ea!? Cum sa-l faca sa-si dea seama, poate inca nu e tarziu... Dar tace. In cateva saptamani va inregistra si trebuie sa fie tare, viitorul ii va aduce in schimb toata dragostea lumii, daca nu si pe a lui. Nu plange, ca nu mai poate. Cand sufletul ti-e bucati si rasfrant peste trup, nimic nu mai leaga inima de minte lasandu-le in voia vietii, mortii...Da, se simte bolnava si de aceea nu se zbate, nu se mai zbate pentru ca ea si-a dorit boala cu toata fiinta, cu cat murea in ea dupa despartirea de acum 2 ani... si nemaisuportand. Are de facut analize, dar... amana. Amana sa cada doborata de o alta palma, simtind rezultatele.
Face totul mecanic, ca ultima dorinta si de rezerva. Macar sa ramana ceva dupa ea, in memoria lumii daca nu a lui. "
Nobody loves you, as i do... nobody tells you how mush i need you'... nobody says, nobody tries, nobody fights to be with you... And nobody knows that i miss you/ nobody knows how i've tryed to find you/ nobody knows how to cry, nobody for you would die, nobody lives on your fly... cause nobody knooows". Sa ramana cantecele-i pentru a mai vorbi ce nu poate vorbi trupul dupa moarte... Si cand toti o vor compatimi si plange, ea isi va duce crucea impacata. A facut tot ce se putea luptand pentru iubirea ei, dar nu a fost egoista...
