Cel mai bine ii sta omului cu viata.
La concluzia asta ajunse si ea, dupa multe ganduri si framantari care spuneau despre viata ei ca este una irosita, inutila deci in punctul la care se gasea din cauza marelui ei zbucium. Ar fi vrut sa nu mai fie, cunostea prin prisma profesiei zeci poate sute de variante prin care ar fi reusit sa se lepede de lume, ori poate lumea s-ar fi lepadat de ea....totusi era slaba, sau de fapt puternica!? Facuse greseala de a se iubi cu un barbat mult mai tanar, a carui inima distrusese in urma despartirii de el cum si-a dat in cele din urma seama ca acesta reprezentase numai un capriciu al unei femeii care, experimentand destule in materie de dragoste nu stia ce sa mai nascoceasca spre amuzament la ”batranete”
N-avea copii, si de altfel cum ar fi putut, cand toti barbatii din viata ei au parasit-o pe motivul ca refuza cu inversunare sa devina mama. Se afla acum intr-o stare de profunda cugetare asupra propriei existente, simtind cum timpul e pe sfarsite si cat a mai fost de nesabuita!? Singura pe lume,n-avea pe nimeni la care sa mearga si caruia sa-i planga pe umar, era certata cu fratii ei mai mari si se simtea nenorocita. Luptase sa devina psiholog, fara sa ii pese ca pentru asta in primul rand trebuie sa faci dovada meseriei tale prin ceea ce esti si savarsesti in viata(lucru care nu ar fi recomandat-o) si totusi intr-un final reusise sa obtina un post si sa-si deschida acel cabinet ”vindecator de suflete”.
Clientii ei erau dintre cei mai neobisnuiti, si nu de putine ori avusese ghinionul sa stea in preajma a adevarati psihopati, curios interesul ei aparte pentru astfel de oameni cu dizabilitati psihice nu-i adusese mai mult decat dureri de cap, caci nu se stie cum facea dar ii calma, si ar fi reusit sa imblanzeasca si fiarele salbatice cu farmecele ei domestice.
Ca infatisare era o lungana la vreo 1.85 m, roscata, subtirica, inca frumoasa la varsta de 39 de ani; o stia si profita din plin ivindu-se cel putin de 3 ori pe saptamana ocazii de a iesii in oras la restaurant, cinema, cu diversi domni galanti dintre care multi o curtau vazand-o asa maleabila si plina de viata, ceea ce trada disponibilitatea. Ei insa nu-i placea niciunul. Ramasese cu o atractie pentru barbatii mai tineri, insa se temea(de cand cu vechea poveste in care sifonase sufletul acelui ”copil”) sa mai dea curs tentatiei stiindu-se instabila emotional... si asa se face ca ”potrivit” acestei credinte inima ei cazu totusi prada farmecelor lui Eusebiu.
Il cunoscuse la cimitir, pe cand din ce in ce mai des ducea flori si aprindea lumanari mamei ei, cu care nu se intelesese bine inca din copilarie, si a carei morti o facuse sa aiba remuscari pentru tot ceea ce ii revenea ca vina prin atitudinea si vorbele spuse la suparare, care sa fi necajit pana la cea din urma suflare, sufletul raposatei. Era aplecat deasupra mormantului fiului sau nascut blonav si care se prapadise din primele luni, sotia parasindu-l apoi fara prea multe discutii cum se stia vinovata de a nu se fi ingrijit pe timpul sarcinii, astfel moartea copilului revenindu-i podoaba de purtat in constiinta. Cu primul reflex cuvenit profesiei, se apropie de el si il atinse pe umar facand ca incet-incet sa i se confeseze in timpul plimbarii ce le ingaduia traseul comun catre unde se indrepta fiecare, parasind cimitirul.
El era, surpriza, cu 13 ani mai tinerel, dar ai fi zis ca e mult mai matur decat spunea varsta. Puteai citi in privirea lui incercanata de lacrimi o blandete si o chemare spre a ostoi ranile acestui suflet greu incercat, incat nu doar i se paru(pe cand ajunsa la serviciu medita in liniste la intalnirea lui) dar chiar se indragostise nebuna, si rosi ca pentru ea in timp ce vorbele lui curgeau depanand istoria tragica a unei vieti neincepute... strangandu-i mana,din cand in cand mangaind-o aproape fara voie.
Sapte fara un sfert. In curand avea sa incheie programul, si, cum vizitele la ea nu erau cu programare, scoase capul pe usa cabinetului sa vada daca a mai ramas cineva. Vazu ca holul e gol, inchise usa dupa ea si in timp ce strangea sa lase in ordine biroul hoinarind cu gandul aiurea, un ciocanit in usa o trezi. Eusebiu i se infatisa in prag cu un buchet de trandafiri albi si o cutie de bomboane, justificand gestul ca urmare a ”sedintei” de care beneficiase, ceea ce pe ea venind din partea cuiva ce ii starnea interesul, nicidecum n-o maguli ci se simti jignita. Accepta totusi, cu oarecare eleganta si nu spuse mai mult, astepta ca el sa-si rascumpere greseala cumva.
Era in firea ei acum, ceva nemaintalnit. Profitase de pe urma tuturor atentiilor barbatilor cu care doar luase contact, cu acea lejeritate incat considera ca este firesc si chiar i se cuvine...si acum gasea in atitudinea omului(desi a carui prezenta o tulbura) prin acelasi gest, ceva care sa o jigneasca!? Fara doar si poate, femeia asta era alta decat cea de deunazi, caci gandea si simtea altfel dintr-o data, dar cred ca stim cu totii cui sau carui fapt i se datoreaza.
Asta fu cea de-a doua lor intalnire, care se lasa cu schimbarea numerelor de telefon, pe care ea o lua ca fiind in interes pur profesional, si dupa ce din nou o conduse pana in punctul in care drumurile lor se separau, inainte de a-si lua la revedere ii ceru a incuviinta(spre surprinderea ei) si o a treia ocazie de a se revedea, undeva in oras, ceea ce spulbera ideea initiala cum ca el poate n-o observase ori sa fi fost inca ravasit, cautand in ea numai ajutorul specializat, nu si mangaierea tandra.
Este decembrie, cu putin inaintea sarbatorilor de Craciun, iar intr-o casa candva pustie e o nebunie de arome si se da mare bataie pe cine si ce bucate sa pregateasca. Ea sta aplecata asupra mesei din bucatarie framantand cozonaci, in timp ce el strans tinand-o de mijloc nu-i da pace, muscand-o pe gat, gadiland-o incat mai-mai sa scape tava de pus la cuptor. Ramane chiar fara suflu si cade la podea, sagetata de o durere necunoscuta pana atunci. Panicat,el o ridica incet si o saruta pe frunte, moment in care ei ,deschizand ochii usor, ii scapa o lacrima.
Sunt de 4 luni impreuna, si chiar din seara acelei iesiri in oras cand au mers la brat pe marginea lacului, sub un clar de luna ce a facut cu siguranta magie si pentru ei. Se sprijina pe cat reusi de bratul lui soptindu-i ceva la ureche, ceea ce face ca in clipa imediat urmatoare el sa o ridice intr-un zambet. purtand-o prin toata bucataria, sarutand-o, apoi strigand cat il tinea:Doamne cat o iubesc, pe ea... mama copilului meu!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu