Era EL... va mai vrea a fi!?

 Am ajuns pe calea pavata cu zambete
ca sa calc in picioare covoare de flori,
cand pe muguri de fericire
curg lacrimi a face lumea sa rasara,
trezind viata in cer, pe pamant...
dar mai ales in inimi.

 M-a lasat umbra sa ies in lumina
cand m-am ratacit,
si m-a luat de mana o mana
ce tinea de mana un suflet;
Nu era locul in care m-a dus,
caminul pe care il cautam...
dar a fost imbratisarea primita,
puterea negasita in singuratate.

Se-ntreceau pasarile in cantec
spre a da de veste,
cum in batai de aripi
se apropie iubiri calatoare;
Cine si cui ii va deschide intaiul zbor?
pe unde-si vor trai dorul de inalt,
de-acum impreuna?

Am fost si eu un fulg
scapat in urma vantului,
care se asternea seara
pe obrazul unui chip drag;
peste atingeri traind
dorinta celei mai calde priviri...
cand ochii ar vedea-o aici,
de fapt stiind-o acolo

Si-asa,
ajungand pe calea pavata cu zambete,
m-a vazut un suras
care mi-a facut semn sa m-apropii...
Mi-a desenat mult soare
peste ganduri inchise,
deschizandu-le bratele
in a primi limpezimea.

Unde m-a ajutat umbra sa ies in lumina
caci ma ratacisem,
m-am prins de mana tinand in mana
pe langa suflet, acum si inima mea;
Nu era locul in care m-a dus,
caminul pe care mi-l imaginasem...
ci mai mult,
a fost trupu-i unde sa ma cuibaresc,
puterea negasita in singuratate.