Fluturi de soare...

  Pe cerul meu zboara fluturi de soare...
Oare ei saruta florile pamantului!?
Intr-o imbratisare ce taie a miresmei rasuflare,
Cand pe aripi usor se lasa,
Luati la dans, sa-i coboare mangaierea vantului
Intrecandu-se a-i spune: oh, cat esti de frumoasa!

Pe visele diminetii, adorm cantece trimise in departare...
Intr-un glas nestapanit, menit sa strabata
Neintelesele cuvinte, ce se-aud ca soapte ale iubirii;
Cand la urechea muzei ar pandi, neadorate,
Prinde-le in bratul de catifea, sa lege mainile firii
Caci acolo e viata daruita, oglindita in privirea-ti, ca soarta

Pe spusele valuri, ce-ti vorbesc leganate,
Te confunda cu marea, pe stanci te aseaza
Si du-ti ochii in ploaie, pe ganduri calm pictate;
La marginea promisei fericiri, unde se inalta castele,
De le rogi, vor aparea ca o vraja, acoperindu-te
Tu speranta mireasa... hai, zambeste-i inimii mele

Si pe cerul tau zboara fluturi de soare, vezi!?
N-ai stiut sa-i suflii de pe al tau obraz cand buzele-ti cautau,
Si ai ridicat privirea din somnul in care te-a regasit marea;
Dar nu te mai simti acolo, pe stancile imbrancite de valuri,
Iar la mal, te asteapta castele ce nu le-ai daramat...

Daca te-ai pierde in intuneric, te luminez eu,
Caci stralucesc de razele cu care mi-ai sarutat floarea...
Fiind aripa ta, cu lacrimi vii te impodobesc, curcubeu
Tandru ca spinii, dulce ca sarea...