Ce ploaie mai era si asta!? Ascultase prognora meteo in seara dinaintea plecarii, si nimic nu anunta surpriza ce avea sa-l ude pana la piele abia gasind refugiu pe sub vreun tei batran, caci in poiana aceea cu greu crescuse vreun arbore. Ca un facut, era insasi locul ce il incarca de amintiri inca fierbinti, dar triste,purtand numele Luciei Damian, fosta colega din scoala generala si cea dintai iubita cu care nu de putine ori urcase ca prin cele sapte carari minunate poiana, de mana ori imbratisati. Fusesera nedezlipiti pana in cel din urma an, cand mergand fiecare pe alt drum, desi jurand a-si scrie pierdusera legatura. O iubise mult, si chiar in felul poate imatur specific anilor dinaintea trecerii spre adolescenta, nu o uitase nici pana azi. Avea 23 de ani, devenise scriitor si privind in urma cei aproape 8 ani, parea sa fi fost ca ieri...asa e cand te ravaseste aducerea-aminte a celui dintai fior.
Cum tunetele si fulgerele explodau pe cer ca de revelion artificiile, intra un pic in panica nestiind ce are sa se intample cu el si daca va mai ajunge in satul de pe partea cealalta, cum i se infatisa orizontul inca larg si nestrabatut. Noroc ca avea in spate rucsacul impermeabil si inca una-doua schimburi de haine, caci planuia sa ramana cateva zile la vechiul sau prieten din copilarie.Desi spera sa o revada si pe ea, doar isi imagina, simtind deja ca nu l-ar mai tine picioarele de emotie.
Insa ploaia nu parea sa fie una scurta de vara, iar picaturile reci se intensificau ori poate corpului lui incepu sa-i scada temperatura, ceea ce din nou il ingrijora.Trebuia, ca daca nu reusea inca sa plece de acolo macar sa se miste in loc, si se invarti pe dupa teiul la a carui atingere i se paru curios de inadusit emanand o caldura asemenea imbratisarii primite de la cineva pe nevazute, urmarind din lipsa de alternative tot ceea ce in detaliu putea oferi folositor privirii spre a combate plictiseala. Pipaia, in lumina slaba ce o mai puteau oferii norii intunecati, un firicel de scoarta crapat inadins, caci se putea remarca actiunea unui obiect ascutit asupra acelui salas al miresmei in bataia vantului ce raspandea parfum peste zare.
Se pierdu in ganduri o vreme depasind timpul si spatiul, doar purtat de locul acela si pana ce nu simti o forma ca de hartie mototolita in acea crapatura, cu toate ca pana si soarele lasa sa se vada revenind zambitor, nu fu chip sa-l trezeasca ceva. Usor, incerca sa desprinda ghemotocul oricum in stare de degradare, cu grija unui chirurg aflat la cea mai dificila operatie, si nu se lasa pana ce nu il scoase intreg.Era intr-adevar o hartie, pesemne un biletel dupa insemnele viu colorate, dar ale caror intelesuri se pierdusera cu timpul.Totusi, despachetandu-l reusi lesne pricepe acele cuvinte, al caror scris nu intelegea sau poate inca nu realiza cum era posibil, dar ii parea dulce de cunoscut.
Cuprins de tremur, poate datorat situatiei in care a fost nu cu mult in urma aflandu-se in calea ploii, surase pe cat il mai tineau puterile si se schimba repede in cele mai bune haine pe care le avea, luand-o la vale inspre locul de unde venise, uitand imprejurarea care il pusese pe drum ori cine stie carui fapt sa se fi datorat schimbarea directiei, incalcand promisiunea facuta vechiului tovaras de a-l vizita,si care il astepta.
Il urmari si eu pana ce iesi din poiana afundandu-se in valea tot mai clara ce da spre orasul cel mai apropiat, si vazui biletul parand lasat intentionat sa cada dar nu l-am strigat ca sa i-l inapoiez, pe care din respect pentru voi cititorilor il ridic acum sa aflam impreuna rostul purtarii din urma a acestui tanar.
...nr. 16, Slanic ....cine si-ar fi imaginat ca ea avea sa-i lase noua ei adresa in urma cu 8 ani, sub forma acelui biletel, ca intr-un joc de copii la locul celei mai intense amintiri despre celalalt, sperand ca el sa se intoarca candva si sa-l descopere, sa o caute...!?
Ridic privirea sa il caut ultima oara si il zaresc de marimea unui punct alb. Isi intoarce capul pentru un moment, ocazie in care ii fac cu ochiul. Dar el nu imi raspunde. Nu m-a simtit nici cand lacrimile mi-au curs, crezandu-le drept o ploaie din senin. Insa mie sufletul, dragostea si durerea mi le-au plans sub teiul cel batran, aducandu-l unde eram si eu candva.. Daca m-ar vedea, daca ar stii ca am fost cu el in tot acest timp, si ca acolo unde ma cauta el nu ma va gasi decat un nume pe o piatra...poate nu ar zambi asa!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu